Hai să ne cunoaștem!
Numele meu este Bogdan Săcăleanu și sunt Expert de Mediu, Manager de Mediu și antreprenor în domeniul consultanței de mediu prin Abeco Servicii Integrate SRL, firmă ce își propune să aducă protecția mediului în atenția fiecăruia, oferind suport legislativ, soluții și idei de afaceri în domeniul protecției mediului. De asemenea, prin intermediul firmei Redil One SRL, ofer soluții constructive antifoc, agrementate, în ceea ce privește ușile, pereții și tavanele imobilelor civile și industriale.
Colaborez cu antreprenori, autorități publice și operatori economici pentru:
- a rezolva problemele tehnice și de conformare
- a preveni blocaje administrative și sancțiuni
- a construi documentații clare și sustenabile
- a dezvolta si identifica soluții in acord cu normele naționale si internaționale si principiile de mediu existente
- a consolida afaceri și a le ghida către dezvoltare pe termen lung, prin integrarea principiilor economiei circulare.

Expert de Mediu
Evaluare tehnică, conformare legală și controlul factorilor de mediu
Activitatea mea ca Expert de Mediu se bazează pe o pregătire solidă și pe experiența acumulată în structuri publice și operaționale din domeniul protecției mediului. În această calitate, am desfășurat lucrări tehnice și analize specifice pentru înțelegerea, evaluarea și monitorizarea impactului activităților economice asupra factorilor de mediu – aer, apă, sol, biodiversitate – în conformitate cu legislația națională și europeană.
Printre responsabilitățile asumate, se numără:
- realizarea de studii tehnice privind impactul de mediu, inclusiv prin identificarea și evaluarea surselor de poluare, analiza riscurilor și propunerea de măsuri de prevenție și remediere;
- verificarea conformării activităților economice la cerințele de mediu, cu accent pe gestiunea deșeurilor, controlul emisiilor și protecția resurselor naturale;
- monitorizarea parametrilor de mediu, atât în faza de funcționare a instalațiilor, cât și în faza de închidere sau reconversie;
- întocmirea documentațiilor tehnice necesare procedurilor de evaluare (de tip EA, RM), respectiv a fișelor de prezentare și analiză pentru obținerea avizelor/acordurilor/autorizațiilor de mediu.
În toate activitățile întreprinse, am aplicat metodologii riguroase, validate științific, în acord cu reglementările în vigoare (Legea 107/2006, OUG 195/2005, Legea 292/2018, Ordinul 1682/2023, Ordinul 1679/2023, OUG 57/2007 etc.).
Rolul de Expert de Mediu presupune responsabilitate științifică, obiectivitate și o bună capacitate de corelare interdisciplinară – calități pe care le-am dezvoltat prin practică constantă în teren, analiză de date și cooperare cu instituții și specialiști din domenii conexe: geologie, hidrologie, biologie, protecția solului sau urbanism.
Această etapă a carierei mele reflectă angajamentul față de principiul precauției, față de protecția interesului public și față de transpunerea concretă a legislației în măsuri tehnice aplicabile în realitate.
Experiență profesională
2024 - prezent
Manager al C.M.I.D. Haret
Gestionarea activităților de colectare, tratare, valorificare și eliminare a deșeurilor nepericuloase
2022 - 2024
SC RURAL CONSTRUCT SRL
Manager
2019 - 2022
GARDA NAȚIONALĂ DE MEDIU
Comisar
2017 - 2018
SC RURAL CONSTRUCT SRL
Director comercial
2017
RIGK SRL
Director zonal
2015 - 2016
SC RURAL CONSTRUCT SRL
Director comercial
2014 - 2015
BOSALI CONSULTING SRL
Director general
2013 - 2014
GLOBAL BUSINESS ACCESS SRL, CHISINAU, REP. MOLDOVA
Director în departamentul Economic, Financiar și Administrativ
2012
TEHNOTON SA
Consilier management
2009 - 2012
SC RURAL CONSTRUCT SRL
Agent vânzări
2021 - 2022
MEMBRU IMPEL
Internship
2015
ICAR TOUR SRL
Internship (agenție de turism)
2013
RODIMPEX SRL
Internship (fabrică de confecții speciale)
Educație
Universitatea Tehnica „Gh. Asachi”, Iași Facultatea de Inginerie Chimică și Protecția Mediului
Master în Managementul, Tratarea și Valorificarea Deșeurilor
Rome Business School, Roma, IT
MBA in Finance
International Institute of Business, Kiev, UA
MBA in Finance
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iasi Faculatatea de Economie si Administrarea Afacerilor
Master în Managemetul Organizațiilor
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iasi Faculatatea de Economie si Administrarea Afacerilor
Economist cu specializare în Management
Colegiul Economic „Mihail Kogalniceanu”
Tehnician în Turism
Cursuri
Responsabil de Mediu, Specialist Managementul Deșeurilor, Auditor de Mediu, Operator stație epurare, Specialist in creșterea plantelor, Formator, Manager de Proiect